Explorează ofertele noastre
Răsfoiește selecția noastră atentă de oferte de călătorie la cele mai bune prețuri.
File de istorie argeșeană
Excursie de o zi: București – Ștefănești – Curtea de Argeș Obiective: Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, un loc ce nu trebuie ratat de iubitorii de istorie, oferă o imagine pitorească despre viața la țară, atât a boierului, cât și a țăranului. Construcția principală este conacul Golești, ridicat în 1640 de către Vișa din Golești și soțul său, Stroe Leurdeanu. În interior este reconstruit cadrul familial al boierilor Golești de la sfârșitul sec. al XVIII-lea până la începutul sec. al XX-lea. Muzeul în aer liber dezvăluie generațiilor de astăzi meșteșuguri și tradiții ale strămoșilor. Un parc întins pe multe hectare găzduiește căsuțe tradiționale de pe întreg teritoriul României. Este un loc unde natura, istoria și tradițiile se împletesc pentru a crea vizitatorului momente unice. Vila Florica – conacul familiei Brătianu este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre. Este conacul unde s-a născut și a crescut cea mai importantă familie de oameni politici români, care a avut un rol covârșitor în realizarea României moderne. Domeniul este alcătuit din conac, fermă, capelă, cramă, gară, observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui parc vast, înconjurat de podgoriile Ștefănești. Curtea de Argeș, unul dintre orașele foste capitale românești, oferă o nouă pagină de istorie și spiritualitate. O scurtă plimbare pe străzile orașului va dezvălui vizitatorilor minunile arhitecturale pe care le posedă. Nu putem vizita orașul fără a ne reculege la Mănăstirea Curtea de Argeș, simbol al credinței și o bijuterie a artei medievale românești. Este una dintre cele mai importante mănăstiri din țară, deoarece nu este doar un lăcaș de cult, ci un sanctuar ce adăpostește mormintele regilor și reginelor României. Ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, biserica a devenit celebră prin asocierea cu mitul creației reprezentat de cunoscuta legendă a Meșterului Manole. Din același ansamblu face parte și Capela-Paraclis, care adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Spre seară ne vom îndrepta spre casă, rememorând momentele minunate pe care ni le-a oferit această scurtă plimbare prin locuri încărcate de istorie, spiritualitate și natură. Prețul include: - transport cu microbuz; - ghid însoțitor; - intrare ghidată la Muzeul Golești și Vila Florica.
Circuit turistic București – Curtea de Argeș – Horezu – București
Durată: 2 zile / 1 noapte Transport: microbuz turistic Cazare: Horezu Distanță totală: aproximativ 500–550 km
Excursie de o zi - Argeș
Traseu: București - Târgoviște - Nămăești - Câmpulung Această excursie ne poartă pașii prin locuri în care istoria se împletește cu spiritualitatea. Vom vizita două foste capitale românești și ne vom reculege în locuri înconjurate de peisaje de poveste. Itinerariu: - Târgoviște, fosta capitală a Țării Românești timp de peste trei secole, începând cu 1396, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Vom vizita Ansamblul Monumental Curtea Domnească. - Mănăstirea Dealu, una dintre cele mai vechi ctitorii domnești, este locul unde se odihnește capul domnitorului Mihai Viteazul. - Mănăstirea Nămăești, biserica săpată în stâncă, se află în satul cu același nume din județul Argeș și adăpostește icoana care este considerată cea mai veche din România, pictată de însuși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. - Câmpulung - prima capitală a Țării Românești. Vom face o plimbare pe vestitul bulevard „Pardon” și vom afla povestea acestuia, apoi vom putea savura bunătățile binecunoscutei cofetării „Iepurașul”. - Mănăstirea Negru Vodă găzduiește cea mai veche lespede funerară a unui domnitor român conservată până în prezent. După o zi plină de experiențe noi, pornim către București.



