Истражете ги нашите понуди
Прелистајте ја нашата внимателно избрана селекција на туристички понуди по најдобри цени.
Slovenia în toată splendoarea ei
Situată în centrul Europei, Slovenia rămâne o perlă nedescoperită între fostele republici ale Federației Iugoslave.
Țara Hațegului & Hunedoara
Ziua 1: București – Târgu Jiu – Cheile Băniței – Peștera Bolii – Hunedoara (cazare). Ziua 2: Cetatea Mălăiești, Cascada Loloia, Lacul Cincil, Biserica din Densuș. Ziua 3: Sarmizegetusa Regia, Cetatea Orăștie. Ziua 4: Hunedoara – Geoagiu Băi – Grădinile lui Zoe – Cascada Clocota – București. Prețul nu include: taxa de vizitare sau rezervare a obiectivelor turistice, ghizii locali.
Transfăgărășan – Drumul dintre Nori - Cascada Bâlea, Lacul Bâlea și Curtea de Argeș
Te invităm să descoperi alături de noi unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume: legendarul Transfăgărășan! Vom traversa Munții Făgăraș pe un traseu spectaculos, cu serpentine impresionante, cascade, peisaje alpine și priveliști care îți taie respirația. Cascada Bâlea va fi prima oprire importantă, fiind una dintre cele mai cunoscute și spectaculoase cascade din România. Situată la peste 1.200 de metri altitudine, cascada oferă un decor natural impresionant și aer curat de munte. Vom parcurge, apoi, celebrul Transfăgărășan, șoseaua care traversează Munții Făgăraș și leagă Transilvania de Muntenia. Serpentinele spectaculoase, tunelurile și priveliștile asupra crestelor montane transformă această călătorie într-o experiență de neuitat. Ajungem apoi la Lacul Bâlea, situat la altitudinea de 2.034 de metri, în mijlocul unui peisaj alpin impresionant. Vom avea timp pentru plimbare, fotografii și pentru a ne bucura de frumusețea unuia dintre cele mai cunoscute lacuri glaciare din România. Continuăm călătoria spre Mănăstirea Curtea de Argeș, unul dintre cele mai importante monumente istorice și religioase ale țării. Vom descoperi arhitectura deosebită a mănăstirii și povestea legendarului Meșter Manole, strâns legată de construirea acestui lăcaș. Poate ai vrea să întrebi de ce să alegi această excursie? Răspunsul este unul simplu - traversezi unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din lume; descoperi Cascada Bâlea și Lacul Bâlea; te bucuri de peisajele spectaculoase ale Munților Făgăraș; vizitezi Mănăstirea Curtea de Argeș; petreci o zi în mijlocul naturii, fără grija condusului. Așadar, vino să trăiești o zi plină de peisaje spectaculoase, aer curat și locuri încărcate de istorie! Prețul nu include: taxele de intrare la obiectivele turistice.
Maramureș de poveste
Te invităm într-o excursie de 4 zile în inima tradițiilor, a peisajelor de poveste și a locurilor încărcate de istorie! Pornim în aventura noastră cu o vizită în Târgu Mureș, oraș elegant și plin de culoare. După turul orașului, continuăm drumul către Maramureș, unde vom ajunge la Conacul Cosăului, locul nostru de cazare – tradițional, primitor și liniștit, perfect pentru câteva zile de relaxare. În a doua zi se vor explora emblemele Maramureșului: Sighetu Marmației – oraș-muzeu, încărcat de istorie, Cuiul unde se agață harta, Săpânța & Cimitirul Vesel – celebru în toată lumea pentru poveștile lui colorate, Mănăstirea Săpânța Peri - cea mai mare biserică din lemn din Europa. Seara ne întoarcem la pensiune, unde vom avea cină și petrecere tradițională – atmosferă maramureșeană autentică! Dimineața celei de-a treia zi o dedicăm unei experiențe unice, și anume vizite la: Mănăstirea Bârsana – una dintre cele mai frumoase mănăstiri din România, Muzeul Țărăncii Maramureșene. Retur la pensiune pentru o seară liniștită. Ziua a patra este dedicată întoarcerii acasă, dar nu înainte de a vizita spectaculosul Castel Teleki din Posmuș, un adevărat bijou arhitectural renăscut în ultimii ani. Prețul excursiei nu include: ghizii locali; cheltuieli personale; intrările la obiectivele turistice - au caracter orientativ (Cimitirul Vesel - 10 lei/pers, Muzeul Țărăncii Maramureșene - 10 lei/pers)
Colibița, Vatra Dornei și Transrarău
Aventură și relaxare chiar din prima zi, destinația fiind Bistrița, unde vom avea cazarea și vom servi cina. Pe drum însă, vom admira peisajele pitorești până ajungem în inima Ardealului. A doua zi ne continuăm circuitul până la Vatra Dornei. Vom începe ziua cu un tur pietonal în Bistrița, apoi continuăm cu o plimbare pe malul lacului Colibița, supranumit și Marea de la Munte, și vom explora împrejurimile Tinovului de la Poiana Stampei. Cazarea și cina în Vatra Dornei. A treia zi ne deplasăm către Dorna Arini, dar nu înainte de a vizita obiectivele din Vatra Dornei. Continuăm cu vizitarea satului tradițional Ciocănești – muzeu în aer liber – și cu Mănăstirea Dorna Arini. Cazarea și cina vor fi în Vatra Dornei. Ziua a patra debutează cu trecerea spectaculoasă pe Transrarău, cu o oprire la Poiana Teiului și Lacul Bicaz. Întoarcerea se va face, cu siguranță, cu sufletul plin de frumusețea Moldovei montane.
File de istorie argeșeană
Excursie de o zi: București – Ștefănești – Curtea de Argeș Obiective: Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, un loc ce nu trebuie ratat de iubitorii de istorie, oferă o imagine pitorească despre viața la țară, atât a boierului, cât și a țăranului. Construcția principală este conacul Golești, ridicat în 1640 de către Vișa din Golești și soțul său, Stroe Leurdeanu. În interior este reconstruit cadrul familial al boierilor Golești de la sfârșitul sec. al XVIII-lea până la începutul sec. al XX-lea. Muzeul în aer liber dezvăluie generațiilor de astăzi meșteșuguri și tradiții ale strămoșilor. Un parc întins pe multe hectare găzduiește căsuțe tradiționale de pe întreg teritoriul României. Este un loc unde natura, istoria și tradițiile se împletesc pentru a crea vizitatorului momente unice. Vila Florica – conacul familiei Brătianu este unul dintre cele mai frumoase domenii boierești din România, păstrat foarte bine până în zilele noastre. Este conacul unde s-a născut și a crescut cea mai importantă familie de oameni politici români, care a avut un rol covârșitor în realizarea României moderne. Domeniul este alcătuit din conac, fermă, capelă, cramă, gară, observator astronomic, toate amplasate în mijlocul unui parc vast, înconjurat de podgoriile Ștefănești. Curtea de Argeș, unul dintre orașele foste capitale românești, oferă o nouă pagină de istorie și spiritualitate. O scurtă plimbare pe străzile orașului va dezvălui vizitatorilor minunile arhitecturale pe care le posedă. Nu putem vizita orașul fără a ne reculege la Mănăstirea Curtea de Argeș, simbol al credinței și o bijuterie a artei medievale românești. Este una dintre cele mai importante mănăstiri din țară, deoarece nu este doar un lăcaș de cult, ci un sanctuar ce adăpostește mormintele regilor și reginelor României. Ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, biserica a devenit celebră prin asocierea cu mitul creației reprezentat de cunoscuta legendă a Meșterului Manole. Din același ansamblu face parte și Capela-Paraclis, care adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia. Spre seară ne vom îndrepta spre casă, rememorând momentele minunate pe care ni le-a oferit această scurtă plimbare prin locuri încărcate de istorie, spiritualitate și natură. Prețul include: - transport cu microbuz; - ghid însoțitor; - intrare ghidată la Muzeul Golești și Vila Florica.
Cheile Bicazului
Excursie de o zi - plecare dimineața, întoarcere seara - cu pauze bine planificate pentru relaxare și explorare. Vom vizita Mănăstirea Izvorul Mureșului - un loc liniștit, plin de pace, perfect pentru a te reconecta cu tine și cu natura. O pauză de suflet, departe de agitație. Ne continuăm drumul la Lacul Roșu, unde beneficiem de timp liber pentru plimbare, relaxare sau un prânz în aer curat, în inima munților. Vei simți, în aceste locuri, cum se oprește timpul. Cheile Bicazului este următoarea noastră oprire și reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din România – pereți abrupți de stâncă, serpentine amețitoare și priveliști care îți taie respirația. Pe tot parcursul: peisaje impresionante, opriri pentru fotografii, aer curat și momente de relaxare în mijlocul naturii.
Natura noastră cea sălbatică
Dacă vrei să îți bucuri sufletul, te invităm în mirificul peisaj al Cheilor Nerei. Vei petrece 4 zile de vis înconjurat de sunetul acestei naturi sălbatice, cu ape turcoaz. Dacă te întrebi în ce perioadă, noi te informăm că intenționăm să pătrundem pe aceste tărâmuri de vis în luna septembrie, mai exact 20-23 septembrie 2026. Traseul? Ți-l enumăr pe scurt și te las pe tine să descoperi aroma lui: București - Ploiești - Craiova - Orșova - Moldova Nouă - Sasca Română. Și ca să te fac curios, îți enumăr câteva dintre atracțiile zonelor pe care le vom traversa: - Capul lui Decebal - Mănăstirea Mraconia - Lacul Ochiul Boului - Cascada Beușnița - Tunele - Cascada Susara - Mănăstirea Nera - Morile de la Toplet - Drobeta Turnu Severin În ceea ce privește transportul, acesta se va efectua la bordul unui frumos microbuz. Cazarea include 3 nopți cu mic dejun și cină incluse în fiecare zi. Pentru rezervări, nu ezita să ne contactezi la numărul de telefon: 0721262492. Știu că vrei să afli, de asemenea, și numărul minim de participanți. Îți mărturisesc faptul că suntem deschiși spre orice ofertă, dar să fie minim 8 persoane; cu siguranță că pot fi mai multe!
Excursie de o zi - Argeș
Traseu: București - Târgoviște - Nămăești - Câmpulung Această excursie ne poartă pașii prin locuri în care istoria se împletește cu spiritualitatea. Vom vizita două foste capitale românești și ne vom reculege în locuri înconjurate de peisaje de poveste. Itinerariu: - Târgoviște, fosta capitală a Țării Românești timp de peste trei secole, începând cu 1396, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Vom vizita Ansamblul Monumental Curtea Domnească. - Mănăstirea Dealu, una dintre cele mai vechi ctitorii domnești, este locul unde se odihnește capul domnitorului Mihai Viteazul. - Mănăstirea Nămăești, biserica săpată în stâncă, se află în satul cu același nume din județul Argeș și adăpostește icoana care este considerată cea mai veche din România, pictată de însuși Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. - Câmpulung - prima capitală a Țării Românești. Vom face o plimbare pe vestitul bulevard „Pardon” și vom afla povestea acestuia, apoi vom putea savura bunătățile binecunoscutei cofetării „Iepurașul”. - Mănăstirea Negru Vodă găzduiește cea mai veche lespede funerară a unui domnitor român conservată până în prezent. După o zi plină de experiențe noi, pornim către București.
Saxon Villages & Slow Transylvania
Un circuit relaxat prin satele săsești ale Transilvaniei, organizat pentru un grup restrâns de 6 persoane. Programul combină cetăți medievale, biserici fortificate, gastronomie locală și experiențe rurale, folosind aceeași cazare pe întreaga perioadă.
Romania Jewish Heritage
Un circuit dedicat istoriei și patrimoniului comunităților evreiești din Moldova, potrivit pentru turiști din diaspora și pentru persoanele interesate de istoria familiilor lor. Programul include Iași, Botoșani, Dorohoi și Podu Iloaiei, cu o singură cazare pe întreaga perioadă. Preț: 800 € / persoană Tariful este calculat pentru un grup de 6 persoane, cu plecare din București, transport cu dubă și cazare în trei unități pentru câte două persoane. Cazare Studio Luxury Center – Iași 3 nopți Cazarea este situată pe strada Zimbrului nr. 17, la aproximativ 700 m de centrul orașului. Proprietatea oferă balcon, aer condiționat, Wi-Fi și parcare, fiind potrivită pentru accesul către zona centrală și principalele obiective ale Iașiului. Pentru grup sunt prevăzute: 3 studiouri sau apartamente pentru câte 2 persoane; 3 nopți de cazare; baie proprie; acces Wi-Fi; parcare; 3 mic dejunuri servite la un restaurant sau o cafenea parteneră din apropiere. Linkul transmis este configurat pentru o unitate și două persoane. Disponibilitatea simultană a trei unități trebuie reconfirmată înaintea rezervării. Programul circuitului Ziua 1 – București – Iași Plecare dimineața din București cu dubă, cu opriri pentru masă și odihnă. După sosire: cazare la Studio Luxury Center; timp pentru acomodare; plimbare în zona Palatului Culturii; grădinile Palas; centrul istoric al Iașiului; seară liberă. Programul primei zile este mai lejer, pentru ca participanții să se poată odihni după călătorie. Ziua 2 – Patrimoniul evreiesc din Iași După micul dejun, ziua este dedicată principalelor locuri asociate comunității evreiești din Iași: Sinagoga Mare; fostul cartier evreiesc; Muzeul Pogromului de la Iași; Muzeul Teatrului Evreiesc în România; Cimitirul Evreiesc; timp pentru reculegere și discuții cu ghidul. Sinagoga Mare este unul dintre cele mai vechi lăcașuri de cult mozaic păstrate în România. Vizitarea interiorului va fi programată în prealabil, în funcție de disponibilitatea comunității locale. Muzeul Pogromului și Muzeul Teatrului Evreiesc se află în Casa Muzeelor și pot fi vizitate de marți până duminică, programul urmând să fie verificat înaintea plecării. După-amiaza, timp liber pentru prânz și pentru explorarea individuală a centrului orașului. Ziua 3 – Botoșani – Dorohoi Mic dejun și plecare spre Botoșani. Programul zilei include: Sinagoga Mare „Hoihe Sil”; traseu prin zona fostului cartier evreiesc; Cimitirul Evreiesc din Botoșani; pauză pentru prânz; deplasare spre Dorohoi; fostul Mare Beit Midrash; monumentele comemorative din Cimitirul Evreiesc; timp pentru reculegere și fotografii. Accesul în sinagogi și în anumite spații comunitare se realizează numai după confirmarea prealabilă a administratorilor locali. Revenire seara la Iași. Ziua 4 – Podu Iloaiei – București Mic dejun și eliberarea unităților de cazare. Plecare spre Podu Iloaiei pentru o oprire comemorativă dedicată victimelor trenului morții plecat din Iași în timpul pogromului din 1941. Arhivele Yad Vashem păstrează mărturii și documente legate de traseul Iași–Podu Iloaiei. Programul include: - prezentarea contextului istoric; - oprire la locurile memoriale; - moment de reculegere; - posibilitatea depunerii unei coroane sau a unor flori. După încheierea vizitei, plecare spre București cu dubă, cu opriri pentru masă și odihnă. Tariful include: - transport dus-întors cu dubă din București; - transportul între toate localitățile și obiectivele din program; - 3 nopți de cazare la Studio Luxury Center Iași; - 3 unități pentru 6 persoane; - 3 mic dejunuri la o locație parteneră; - ghid specializat pentru patrimoniul evreiesc; - bilete la Muzeul Pogromului și Muzeul Teatrului Evreiesc; - programarea vizitelor la sinagogi; - vizită ghidată în Iași; - excursie la Botoșani și Dorohoi; - oprire comemorativă la Podu Iloaiei; - șofer și cheltuielile aferente transportului; - taxe de drum și parcări; - asistență turistică pe durata circuitului. Tariful nu include: - mesele care nu sunt menționate în program; - băuturile și cheltuielile personale; - donațiile pentru sinagogi și comunitățile locale; - depunerea unei coroane sau a florilor; - servicii individuale de cercetare genealogică; - căutarea și traducerea documentelor de arhivă; - asigurarea medicală și asigurarea storno.
Bucharest Gateway City Break
Bucharest Gateway City Break 3 zile / 2 nopți – cultură, relaxare și descoperirea Bucureștiului Un city break potrivit pentru turiști din Republica Moldova, țările balcanice și diaspora. Programul combină principalele atracții ale capitalei cu arhitectura de pe Calea Victoriei, patrimoniul tradițional românesc și câteva ore de relaxare la Therme București. Preț: 299 € / persoană Cazare Visionapartments Bucharest – Self Check-In Fostul Ramada Majestic București – 4 stele Proprietatea se află pe Calea Victoriei nr. 38–40, în centrul Bucureștiului, aproape de Piața Universității, Centrul Vechi, Teatrul Odeon și principalele atracții ale zonei centrale. Unitatea funcționează în prezent sub denumirea Visionapartments Bucharest – Self Check-In, deși adresa Booking folosește încă vechea denumire Ramada Majestic. Camerele sunt prevăzute cu aer condiționat, baie proprie, televizor și facilități pentru prepararea cafelei sau ceaiului. Pentru grup vor fi rezervate: 3 camere duble pentru 6 persoane; 2 nopți de cazare; 2 mic dejunuri; acces Wi-Fi. Programul excursiei Ziua 1 – Descoperirea centrului Bucureștiului Întâlnirea participanților într-un punct stabilit din București și transport cu dubă către cazare. După efectuarea formalităților de cazare și timp pentru acomodare, programul continuă cu un tur pietonal: Calea Victoriei; Piața Revoluției; Ateneul Român – vizită exterioară; Pasajul Macca-Villacrosse; Centrul Vechi; Biserica Stavropoleos; Piața Universității. Poziționarea centrală a cazării permite realizarea majorității vizitelor din prima zi pe jos, fără deplasări lungi. Seara rămâne liberă pentru cină, plimbare și activități individuale. Ziua 2 – Palatul Parlamentului și Muzeul Satului Mic dejun la cazare. Prima parte a zilei este dedicată vizitării Palatului Parlamentului. Pentru un grup de 6 persoane, rezervarea turului se realizează telefonic, cu 24 de ore înainte, iar fiecare participant trebuie să aibă asupra sa un act de identitate valabil. După vizită, timp liber pentru prânz. După-amiaza, deplasare cu dubă la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, unde participanții pot descoperi gospodării, biserici, ateliere și construcții tradiționale aduse din diferite regiuni ale României. Pentru vizitarea obișnuită a muzeului nu este necesară programare, aceasta fiind solicitată doar pentru ghidaj. Revenire la cazare și seară liberă. Ziua 3 – Therme București Mic dejun și eliberarea camerelor. Plecare cu dubă către Therme București pentru aproximativ 3 ore de relaxare în zona The Palm. Zona include: piscine cu apă termală; paturi cu hidromasaj; piscină interioară și exterioară; pool bar; zone de relaxare cu vegetație tropicală; acces și în zona Galaxy. The Palm este zona destinată în principal adulților și include piscina amplasată sub acoperiș retractabil, piscine minerale și spații interioare și exterioare de relaxare. După încheierea programului, transport cu dubă către punctul stabilit din București. Tariful include: - transport cu dubă pe durata programului; - preluare și retur la punctul stabilit din București; - 2 nopți de cazare la Visionapartments Bucharest – Self Check-In; - 3 camere duble pentru 6 persoane; - 2 mic dejunuri; - tur pietonal în centrul Bucureștiului; - ghid în limba română sau engleză; - rezervare și bilet standard la Palatul Parlamentului; - bilet de acces la Muzeul Satului; - acces de 3 ore la Therme București – The Palm; - șofer și cheltuielile aferente transportului; - taxe de drum și parcări; - asistență turistică pe durata programului. Tariful nu include: - transportul participanților până la București; - mesele care nu sunt menționate în program; - băuturile și cheltuielile personale; - consumația în interiorul Therme; - masajele și tratamentele SPA; - închirierea prosopului și a halatului; - obiectivele și activitățile care nu sunt menționate ca fiind incluse; - asigurarea medicală și asigurarea storno.












